Cazane cu ardere normală

  • Prețuri centrale termice STROPUVA – combustibil solid click aici.
  • Prețuri centrale termice LIEPSNELE – combustibil solid click aici.
  • Prețuri centrale termice VIADRUS – combustibil solid click aici.

Cazanele cu combustibil solid cu ardere normală, sau în masă, sunt cele în care combustibilul solid (lemn, cărbuni, brichete etc.) arde la fel ca în sobele tradiţionale. Focul este aprins în partea de jos a focarului iar arderea se propagă în tot volumul de combustibil existent la un moment dat în focar.

Corpul cazanului poate să fie din fontă sau din oţel. În judeţul Gorj sunt preferate cazanele din fontă. Se consideră că acestea ar avea o durată de utilizare mai mare decât cele din oţel, dar de multe ori decizia este luată pe baza preţului.

Căldura generată de arderea combustibilului este preluată în mare parte de apa care circulă prin corpul cazanului şi este utilizată pentru încălzire sau preparare de apă caldă menajeră. O cotă importantă, ce poate depăşi 30%, este însă pierdută cu gazele de ardere. Randamentul acestor cazane este de 70-80% sau chiar mai mic, deoarece, de regulă sunt cazane rudimentare, cu numai un drum de fum şi fără ventilator. Randamentul se micşorează şi mai mult datorită arderii cu aport insuficient de aer din cauza utilizării unor coşuri de fum de construcţie artizanală şi de înălţime insuficientă.

Având randament mic și producând multă cenușă, pe lângă consumul mare de combustibil, aceste cazane au o autonomie scăzută, adică trebuie încărcate cu combustibil destul de des, uneori de 3-4 ori pe zi.

Cazanele de acest tip sunt din ce în ce mai puțin prezente în magazine. Aceasta deoarece nu mai satisfac normele de poluare și de eficiență energetică, care devin din ce în ce mai stricte.

Având în vedere cele de mai sus, este foarte discutabil dacă aceste cazane sunt o investiție bună. Noi le recomandăm numai atunci când nu sunt bani pentru a cumpăra ceva mai bun, adică cu un consum mai redus de combustibil și cu intervalul între încărcări mai mare.

    Telefon 0744 480 980

    Cazane cu combustibil solid VIADRUS

    Cazane cu combustibil solid tip lumânare

    Cazane cu combustibil solid cu gazeificare

    Sunaţi acum!