Verificarea tehnică periodică (VTP) precum și revizia tehnică periodică (RTP) se execută în scopul de a constata gradul de uzură al instalației de gaz, aparatelor de consum și a pieselor conexe, pentru a realiza la timp reparațiile necesare eliminării posibilității apariției unor accidente. Multe persoane, nefiind informate corespunzător, plătesc pentru verificare sau revizie un tarif cu 20-30% mai mare. Cei interesați pot citi cu atenție cele de mai jos și pot evita cheltuiala suplimentară nejustificată.
Verificarea tehnică periodică (VTP) pentru instalațiile de gaz este obligatoriu să fie făcută o dată la 2 ani. Firmele autorizate de ANRE să facă astfel de verificări, dacă constată defecțiuni sau alte neconformități, trebuie să le aducă la cunoștința proprietarului și, cu acordul acestuia, să treacă la remedierea lor.
Atenție! Nu conveniți efectuarea verificării tehnice periodice a instalației de gaz cu firme care nu asigură remedierea eventualelor defecțiuni. În situația în care pentru remedierea defecțiunilor va trebui să apelați la altă firmă, aceasta din urmă sigur vă va aplica tarife majorate.
După aducerea instalației în situația de a primi rezultatul „admis”, personalul executant al firmei autorizată ANRE, vă va înmâna documentele aferente și va înregistra rezultatul verificării la furnizorul Dumneavoastră de gaz.
Revizia tehnică periodică (RTP) se execută o dată la 10 ani. Precizările de mai sus privind verificarea tehnică periodică sunt valabile și în acest caz.
Atenție! Nu vă lăsați păcăliți. Sunt firme bine informate și insistente care vă vor cere tarife care sunt până la dublul celor uzuale. Prețul de magazin (fără montaj) al unui racord flexibil pentru aragaz de 1 m este de 40-50 lei. Sunt firme care vă propun acest racord la prețul de 80-120 lei. Atenție și la plata în rate, care vă va aduce costuri mult peste cele uzuale.
Telefon 0744 480 980